Cand am implinit 25 de ani, de ziua mea, m-am hotarat sa petrec tot anul urmator facand 250 de lucruri la intamplare. Am vrut sa am cateva noi povesti interesante de spus, sa incerc noi lucruri si sa ma fortez in a ma da jos de pe canapea din cand in cand, asa ca am venit cu o mica provocare…

In urmatoarele saptamani mi-am facut o lista care a crescut o data cu trimiterea ei prietenilor si familiei mele (cativa dintre ei fiind prea nerabdatori in a sugera cateva lucruri bizare si cu potential stanjenitor)!) si am inceput sa incerc sa notez tot ce trebuia sa fac (plus lucrurile pe care mi-era prea frica sa le fac). Sa-mi fac un blog parea cea mai usoara cale de a informa oamenii cu privire la ceea ce puneam la cale si hei, amice, 250 de Lucruri la Varsta de 25 de ani s-a nascut.

Initial am crezut ca un blog ar fi la indemana pentru a tine totul intr-un singur loc insa s-a dovedit a fi cel mai tare lucru din proiectul meu stupid. Anuntarea provocarii mele in mod public, incluzand postarea intregii liste online, a devenit cea mai mare incurajare in a continua si chiar a face lucrurile de pe lista mea.

Sufar de boala “noi proiecte” si de obicei ma abat de la un lucru nou sclipitor (interesul in fotografie timp de 2 saptamani) la altul (afacerea cum sa faci o perna?!) pe masura ce noutatea se diminueaza, asa ca faptul de a mentine un blog public m-a fortat sa raman alipit de provocarea mea pentru ca stiu ca oamenii ma privesc. De vreme ce prietenii, familia si colegii mei stiau despre blog, eu stiam ca trebuia sa explic orice eroare din realizarile mele si ca oamenii citind si urmarindu-mi provocarea vor observa daca m-am oprit.

Stiind ca va trebui sa scriu pe blog despre ispravile mele totodata inseamna ca nu pot trisa (bine, nu la fel de mult ca atunci cand ar fi fost secret). Cu toate ca regulile mele declara clar ca este provocarea mea, prin urmare regulile mele, stiu ca orice agitatie zgomotoasa in afara listei va fi constatata si ca va trebui sa dau explicatii pentru aceasta. Prin urmare, “nu as putea sa fiu deranjat” nu este chiar o suficient de buna scuza. Cativa dintre cei care ma urmaresc au fost mult prea fericiti sa ma sacaie cu intrebari prin blogul meu sau in persoana daca ei credeau ca nu ma straduiesc suficient de mult. Chiar daca nu sunt de acord cu ei este folositor sa analizez logica actiunilor mele.

Inca un bonus in mentinerea unui blog in toata aceasta provocare a mea (in afara faptului ca aceasta inseamna ca pot bifa inca un lucru pe lista mea) este ca imi construiesc o mare amintire a lucrurilor pe care le-am facut (si dovezi ale catorva dintre cele mai ciudate). Vazandu-mi reusitele reprezinta un lucru chiar imbucurator, o mare incurajare pentru a continua si ceva de care esti mandru.

Daca ai ceva ce vrei sa obtii, vei putea considera ca, daca vei face o declaratie publica, publicandu-ti intentiile si progresul este un lucru incurajator la indemana. Ce crezi? Cum poti folosi un blog pentru a te ajuta sa ramai alaturat scopurilor tale facandu-le publice? Mi-ar placea sa-ti aflu gandurile.