Aptitudinile

Sa subliniem inca o data ca psihicul este o modalitate superioara de adaptare si ca adaptarea se realizeaza prin activitate. Activitatea inseamna in primul rand a face, iar cand omul face (se joaca, invata, munceste sau creeaza) foloseste “instrumente” interne ca inteligenta, (in orice activitate), indemanarea, (in activitatile manuale), auzul in muzica etc. Instrumentele interne sunt prezente la toti oamenii, dar ei le poseda in grade diferite. Cei mai multi le poseda intr-un grad mediu (mijlociu). Unii oameni (in general putini) le poseda intr-un grad ridicat sau foarte ridicat. Despre cei care poseda intr-un grad superior nivelului mijlociu unul sau altul dintre diferitele instrumente psihice interne si au rezultate superioare in activitatea care necesita astfel de instrumente, spunem ca au aptitudini pentru acel domeniu de activitate. Proba prezentei aptitudinii este calitatea superioara a produsului intr-o activitate sau alta. Muzica lui Mozart ne arata ca el a avut aptitudini muzicale intr-un grad iesit din comun, a fost geniu. La fel, in sculptura, C. Brancusi. Cand cineva are aptitudini sportive, obtine performante. Avand in vedere faptul ca in 1999, Einstein a fost calificat omul de stiinta numarul unu pentru intregul secol al douazecilea, este evident ca el a avut aptitudini exceptionale pentru matematica si fizica.

• Aptitudinile sunt sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de mare eficienta. (P. Popescu Neveanu)

 

Clasificarea aptitudinilor


A. Clasificarea dupa criteriul complexitatii
Exista aptitudini mai simple si aptitudini complexe. Sa luam exemplul aptitudinilor din domeniul muzical. Acestea implica acuitate senzoriala auditiva absoluta si diferentiala dezvoltata deasupra mediei, implica miscare (fie ca ne gandim la muzica vocala sau la cea instrumentala) si memorie auditiva. Luate separat, fiecare dintre acestea pot fi considerate aptitudini simple care intra in alcatuirea aptitudinii muzicale complexe. Cine obtine performanta inalta deopotriva in muzica vocala si in cea instrumentala, consideram ca are aptitudine mai complexa decat cel care obtine performanta inalta numai in muzica vocala sau numai in cea instrumentala. In orice domeniu de activitate, performantele superioare calitativ se datoreaza unei organizari superioare de mai multe aptitudini simple.

B. Clasificarea dupa criteriul generalitatii
Exista aptitudini speciale si aptitudini generale. Aptitudinile muzicale, cele plastice (desen, pictura, sculptura), cele literare, cele sportive, cele didactice pot fi considerate drept exemple de aptitudini speciale. Cand acestea sunt insotite si de inteligenta de un nivel superior mediei, persoanele respective au un nivel inalt de creativitate (a se vedea strategia integrativa).
Aptitudinile generale asigura reusita in invatare, in general, precum si in invatarea la scoala. Reusitele in invatarea timpurie stau la baza reusitei in profesiuni prin performante superioare mediei. Pentru activitati tehnice, sunt necesare aptitudini speciale tehnice; pentru sarcini stiintifice, sunt necesare aptitudini speciale pentru domeniul stiintific respectiv (biologie, fizica, chimie, filozofie etc.). Pentru ramurile matematicii, sunt necesare aptitudini matematice; pentru arte, sunt necesare aptitudinile perceptive respective.

Posibilitatea de a ajunge la performante superioare mediei este conditionata de predispozitii innascute. Aceasta se constata in copilarie prin:
•invatare foarte rapida ,corecta si precoce. Cine are aptitudine (fie speciala, fie generala) isi formeaza foarte usor deprinderi, acumuleaza cunostinte si experienta;

• interes deosebit pentru un domeniu anume sau interese multiple;
• se supune unui regim intens de munca.
Ceea ce in copilarie este doar o posibilitate se transforma, prin multa invatare, in aptitudine efectiva, in sensul de a obtine performante superioare in activitatea respectiva. Depinde de familie, scoala si societate (la inceput) si de fiecare tanar ca potentialul innascut sa fie valorificat la un nivel superior. Cand ai potential, depinde doar de tine sa-l folosesti superior.

 

Inteligenta ca aptitudine generala


• Prin inteligenta generala intelegem capacitatea intelectuala globala a subiectului care asigura confruntarea eficienta cu situatiile problematicii noi. Aplicand aceasta definitie la personalitatea individuala, vom spune ca fiecare persoana are o capacitate intelectuala globala care o caracterizeaza. Ea se exprima intr-un asa-zis coeficient de inteligenta (I.Q) al persoanei respective. Coeficientul de inteligenta (I. Q) se distribuie intr-o populatie oarecare conform graficului normalitatii.
I. Q s-a stabilit pe baza empirica, prin aplicarea unui ansamblu de teste si prelucrarea statistica a datelor.

 

Reprezentarea distributiei normale a I. Q (medie 100, abatere standard = 15)


Cum media (m) = 100, considerandu-se o abatere standard de la medie = 15, subiectii care au I.Q cuprins intre 85 si 115 sunt considerati de inteligenta medie (normala). Persoanele care au I.Q mai mic decat 85 sunt considerate ca avand o stare de debilitate mintala mai putin sau mai mult accentuata, pe masura ce tind spre stanga. Persoanele care au I. Q peste 115 sunt considerate ca avand aptitudini intelectuale superioare fata de medie.

Unii psihologi au considerat ca posibilitatile intelectuale reale ale oamenilor se pot defini prin componente specifice care pot fi masurate direct; le-au denumit factori ai activitatii mintale. In analiza sa factoriala, Thurstone a identificat, in Primary Mental Abilities (P. M. A) urmatoarele capacitati distincte:

1) O capacitate verbala primara, exprimata in folosirea vocabularului, care poate fi mai bogat sau mai sarac.
2) O a doua capacitate verbala, pe care s numit-o facilitatea verbala, constand in usurinta de combinare a cuvintelor pentru a exprima idei.
3) O capacitate numerica (calcul, aritmetica primara, adica exprimarea unor raporturi logice in ecuatii numerice).
4) O capacitate spatiala constand in posibilitatea de a vizualiza relatii spatiale in doua si in trei dimensiuni (exista probabil doua capacitati independente aici).
5) O capacitate de rationament greu de verificat in stare pura, probele avand componente verbale si spatiale relevante in inductie si deductie.
6) Memoria. Aceasta are valori distincte pentru cea de scurta durata, pentru cea de lunga durata, pentru imagini de diferite feluri si pentru informatii semantice.

Sperman sustine ideea existentei alaturi de acesti factori specifici a unui factor general g, iar Vernon ii acorda acestui factor locul I. Pe baza testarii a aproximativ 4500 de subiecti intre 2 ani si jumatate si 18 ani, Terman si Merrill (1960) au facut urmatoarea distributie a I.Q.

 

I Q. Procentaj Clasificare


160 – 169 – Deasupra nivelului superior
150-159;140-149; 130 – 139; 120 – 129 – Superior
110 – 119 – Medie ridicata (Hight average)
100 – 109 – Normal sau medie (Normal or average)
90-99; 80 – 89 – Medie scazuta (Low average)
70-79 – Deficienta la limita (Bordeline defective)
60-69; 50 – 59; 40-49; 30-39 – Deficienta mintala (Mentally defective)

Inteligenta superioara

Aproximativ 13 la suta din populatie dispune de inteligenta superioara, care permite realizari foarte inalte in activitatea scolara si apoi in profesiune.

Succesul in profesiune

Criteriul succesului profesional este capacitatea de a aborda si de a pastra profesiunea respectiva. De asemenea, satisfactia in activitatea respectiva. Are succes in profesiune cel care incepe bine.
Criteriul pentru o cariera buna este deseori nu “Unde se afla el”, ci “Incotro se indreapta si cat este de probabil ca el sa ajunga acolo si sa ramana acolo” (D. E. Super, Dezvoltarea carierei).

Etapele alegerii profesiunii
Ginsberg vorbeste despre urmatoarele etape:

1) Perioada fanteziei : 6 an – 11 ani.
2) Perioada incercarilor: l2 ani -18 ani.

Acum se disting urmatoarele stadii:
• stadiul intereselor. Nu sunt luate in considerare aptitudinile.
• stadiul capacitatii. Tanarul recunoaste ca si aptitudinile conteaza.
• stadiul valorilor. Tanarul isi da seama de semnificatia muncii ca valoare sociala.

3) Perioada realista : de la 18 ani in sus. Trebuie sa recurga la un compromis intre interesele si aptitudinile sale, pe de o parte, si realitatile socio-economice, pe de alta parte.

Interactiunile dintre factorii care contribuie la formarea aptitudinilor sunt foarte complexe. Avem in vedere doua categorii de factori: cei genetici si cei si mediului socio-cultural si socio-economic. Influentele in cazul aptitudinilor intelectuale sunt rezultat al dezvoltarii creierului si al invatarii, al exercitiului si educatiei. Dar dezvoltarea creierului este deopotriva rezultat a1 genotipului, al influentelor glandelor cu secretie interna, al alimentatiei si igienei, al influentelor venite din mediul socio-cultural si socio-economic.

 

Deprinderile


Mergem, mancam, ne spalam, citim, scriem, dansam, inotam, mergem pe bicicleta, conducem automobilul, aprindem si stingem lumina; toate aceste acte nu le-am stiut la nastere, ci le-am invatat, iar acum le facem in mod automat, fara sa gandim cum sa le facem si fara sa gresim, cu toate ca la inceput eram atenti cand le faceam, ba la unele am gresit deseori. In psihologie, ele se numesc deprinderi

• Deprinderile sunt componente operationale automatizate ale actiunii dobandite in cursul experientei si perfectionate prin repetare.

Subliniem doua caracteristici ale oricarei deprinderi:

1) Este un act automatizat, se desfasoara fara control constient detaliat in momentul respectiv, dar inainte de a se fi automatizat s-a desfasurat sub controlul constient.
2) Este o componenta invatata a com¬portamentului, iar nu innascuta, desi se desfasoara fara efort constient minutios.

 

Mecanismul formarii deprinderilor


Intiparirea. Formarea actului automatizat este in primul rand un proces de intiparire prin repetarea aceleiasi miscari.

De exemplu, un cercetator a aplicat colodiu in urechile unui animal, de experiment, provocandu-i prin aceasta miscari de stergere si curatire. O luna dupa incetarea experimentului, cand urechile sobolanilor, studiate la microscop, nu ma prezentau urme de iritare, numarul de miscari “de curatire” era foarte mare. (W. C. Olson, cf. G. W. Allport)

Intarirea. Reactiile care duc la obtinerea a ceea ce s-a dorit au tendinta de a se repeta si, prin aceasta, de a se pastra. Reusita functioneaza ca o recompensa.

Conditionarea. O explicatie pentru modul cum se formeaza multe dintre deprinderile si obisnuintele omului este conditionarea (reflexele conditionate). Pavlov a demonstrat experimental ca ori de cate ori un stimul necesita un raspuns motor neconditionat, un alt stimul care il insoteste va tinde sa provoace acelasi raspuns motor, chiar daca va actiona singur.

De exemplu, cand un copil se arde la flacara, isi retrage mana de durere in mod reflex (reflexul de aparare) si fuge de acolo. Pe viitor, ajunge doar sa vada focul ca sa se indeparteze (reflex conditionat). Senzatia dureroasa a produs reactia de retragere. Ea a fost insotita de senzatia vizuala. De acum, cea vizuala singura va produce reactia de evitare. Stimulul vizual a fost denumit “excitant conditionat”.
Deprinderile sunt acte postvoluntare. La inceput, mai ales actele complexe, care urmeaza a deveni deprinderi, necesita control constient si efort voluntar (ganditi-va cum v-ati format deprinderea de scris). Controlul constient si efortul scad pe masura ce deprinderea s-a format (ganditi-va la scriere asa cum o stapaniti acum). De orice natura ar fi ele, rolul deprinderilor in activitate este foarte mare, deoarece ele prezinta urmatoarele caracteristici:
• facilitate (se desfasoara usor, fara efort);
• rapiditate si precizie;
• automatizare – miscarile fiind automatizate, omul isi indreapta controlul constient spre aspectele dificile si care necesita deliberari creative.

 

Felurile deprinderilor


Clasificarea se face dupa diverse criterii. Dupa complexitate, deprinderile pot fi considerate simple sau complexe. Dar nici o deprindere nu este atat de simpla incat sa implice un singur act, o singura miscare, ci presupune un numar de miscari facute in situatii diferite. O deprindere complexa, formata din multe miscari, necesita invatarea lor separata si exersarea in situatii diverse. Cu cat miscarile sunt mai variate, cu atat se cere mai multa practica. De exemplu, dactilografia, operarea pe calculator, conducerea unui vehicul.

 

Deprinderi senzoriomotorii – deprinderi intelectuale


Continutul deprinderilor senzoriomotorii rezida intr-o componenta perceptiva si una motorie (de executie prin miscare). De exemplu, la desen, la sport, la activitati practice manuale. Continutul deprinderilor intelectuale este in principal mental. De exemplu, deprinderi de rezolvare de probleme la matematica, analiza gramaticala etc. Si in cele intelectuale sunt prezente miscari (in scriere), dar componenta senzoriomotorie este auxiliara. Cititul, scrisul, socotitul sunt la origine predominant senzoriomotorii si devin apoi intelectuale (instrumente pentru orice activitate intelectuala).

O deprindere trebuie formata de la inceput corect. Sa nu se ajunga la automatizarea erorilor. Este mult mai dificil sa corectezi o deprindere gresita decat sa o formezi de la inceput corect. Daca scrisul s-a automatizat cu greseli (fie de grafie, fie de punctuatie etc.), oricare activitate in care el este componenta ca deprindere este facuta la nivel inferior (o compunere, o scrisoare, luarea notitelor etc.).

 

Deprinderile servesc dezvoltarii personalitatii


Ele intra in alcatuirea personalitati umane ca invarianti operationali care deservesc conduita. Unul dintre principule conduitei este cel al economiei (dispozitia de a actiona in acelasi fel in situatii similare – P Janet). in orice imprejurare, deprinderile se integreaza in conduita inteligenta, pentru a fi conduita “pe masura, combinandu-se in mod adecvat in situatia noua. Orice actiune presupune utilizarea selectiva a deprinderilor si, cu cat cineva are mai multe deprinderi, cu atat are mai multe posibilitati de alegere si de asociere buna pentru o situatie sau alta, are mai mare grad de libertate combinatorica. Acest fapt este foarte important pentru creatie.
Va vom relata un caz. Unul dintre cei mai mari pianisti ai secolului, Arthur Rubinstein, avea inchiriat la Londra un apartament in cel mai select hotel. Odata, un client s-a plans proprietarului ca nu poate sa se odihneasca din cauza ca deasupra lui zdrangane unul la pian toata ziua. “Daca nu-l evacuati, eu n-o sa mai stau in hotelul dumneavoastra. “Nu-l putem evacua, caci are apartamentul inchiriat permanent. Acela este Rubinstein”. “Cum sa fie, domnule, Rubinstein? Eu aud numai zdranganituri, nu muzica asa cum interpreteaza Rubinstein in sala de concert”. “Cred ca face exercitii pentru degete. Oricum nu vom renunta la banii lui”.

 

Curba exercitiului


• Exercitiul este reluarea repetata a componentelor activitatii, insistandu-se asupra corectitudinii.

Nu orice repetare este exercitiu, ci numai acele repetari cand cel care invata cunoaste scopul exersarii, isi reprezinta clar actiunile repetate, sarcina este impartita in subunitati distincte si este motivat de calificativul obtinut. Trebuie sa subliniem ca recompensa duce la cresterea dorintei subiectului de a continua sa repete, pe cand sanctiunea duce la descresterea repetarii.

Rezultatul exercitiului bine facut este imbunatatirea performantei calitative si scaderea numarului de erori. Acest fapt se poate reprezenta grafic. Cresterea calitativa a performantei si descresterea numarului de erori nu se face linear cu timpul (deci cu numarul de exercitii), ci in linii frante. Aceasta depinde atat de complexitatea deprinderii cat si de particularitatile psihice ale celui care invata. Pot sa apara platouri, scaderi, progrese.

 

Priceperi si obisnuinte


Obisnuinta
• Cand deprinderea se asociaza cu o trebuinta, ea a devenit obisnuinta, ceea ce apare ca o necesitate.

Kant spune: “Deprinderile fac actiunile usoare, obisnuinta le face necesare.” (Constuetudo altera natura = obisnuinta este a doua natura, spune un dicton latin. De exemplu, obisnuinta de a ne spala inainte de masa, obisnuinta de a fuma etc.).

• Priceperea este definita ca imbinare optima a deprinderilor si cunostintelor in fiecare situatie.

Optim inseamna aici “cu cele mai bune rezultate”. La priceperi ajung cei cu aptitudini in domeniul respectiv, ei acumuland foarte multe deprinderi si cunostinte. Toti oamenii au deprinderi, dar numai unii au si priceperi. De exemplu, exista multe croitorese, dar numai cele pricepute sunt cautate.

Transferul deprinderilor. Cand formarea unei deprinderi noi este usurata de o deprindere deja consolidata, avem de-a face cu fenomenul de transfer. De exemplu, cine stie sa mearga cu bicicleta va invata mai usor sa mearga cu motocicleta.

Interferenta deprinderilor. Cand o deprindere insuficient consolidata sau formata cu erori impiedica formarea altei deprinderi, vorbim despre fenomenul negativ al interferentei deprinderilor. De exemplu, nestapanind corect o limba straina pe care o inveti la scoala, folosesti gresit structuri ale ei intr-o alta limba pe care o inveti in aceeasi perioada la scoala.
Transferul trebuie incurajat, iar interferenta poate fi evitataa astfel:
– nu incepi invatarea unei deprinderi noi pana cand alta, pe care se bazeaza, nu este bine consolidata;
– intre invatarea unor deprinderi asemanatoare sa se lase un interval de timp suficient.

Leave a Reply