Afectivitatea

 

Definirea proceselor afective

La motivatie se stie ca in structura psihica a persoanei exista cerinte interne care actioneaza ca motive ale comportamentului. Daca luam in consideratie ca mediul ofera individului o gama foarte larga de situatii care pot sa fie sau sa nu fie in concordanta cu cerintele interne, vom intra in sfera proceselor afective (emotionale).

• Procesele afective constau in trairea subiectiva a concordantei sau discordantei dintre cerintele interne ale individului si realitatile din mediu.


De exemplu, ati dorit mult sa obtineti o nota mare la admitere. Cand s-au afisat rezultatele, ati vazut ca ati obtinut nota 9. Mare v-a fost bucuria. Dorinta, ca cerinta interna, s-a realizat in rezultatul nota 9. Concordanta dintre dorinta si rezultat ati trait-o subiectiv ca “bucurie”.

Procesele afective au functie adaptativa

Fac parte din structura de baza a fiintei si au substratul neurologic in hipotalamus. “Stimularea unor parti ale nucleului amigdalian din hipotalamus produce teama. Cand voltajul este scazut, animalul priveste imprejur temator, iar cand voltajul creste, el se va ascunde, au constatat Hess si Holst. () Oamenii carora li se stimuleaza nucleele amigdaliene in timpul operatiilor pe creier pot incerca nelinistea sau pot chiar tipa de groaza.” (R M. Milner)
Legatura proceselor afective cu cele de cunoastere decurge din faptul ca ele sunt declansate de informatiile venite din mediul extern sau intern. Ganditi-va, de exemplu, la tonalitatea afectiva a senzatiilor sau la ce simtiti cand vedeti pe cineva care v-a facut un rau, sau cand priviti un apus de soare etc.
Componenta de cunoastere este necesara pentru a defini procesele afective, dar nu este si suficienta. Este la fel de importanta componenta motivationala informatiie fiind raportate la cerintele interne. Referitor la legatura proceselor afective cu motivatia, sa facem urmatoarea subliniere: emotiile sunt conditionate de motive (emovere = a pune in miscare) dar, la randul lor, unele dintre motivele dobandite au fost la origine emotii.
Relatia cognitiv – afectiv – motivational apare bine ilustrata in acel gen de motiv complex care este convingerea.

Afectivitatea are functie evaluativa: trairea relatie cu realitatea determina o anumita atitudine fata de aceasta. Intotdeauna procesele afective au, ca si forta in fizica, directie si sens, reprezinta latura dinamica a psihicului. De aceea, ele sunt foarte importante in orice activitate umana, fie ca activitatea este joc, este munca, este invatare sau este creatie. De asemenea, influenteaza toate procesele de cunoastere, fie pozitiv (cand materialul iti place, de exemplu, il memorezi mai usor), fie negativ (de pilda, nu poti intelege, nu poti invata daca esti foarte suparat).

Proprietatile proceselor afective – Polaritatea proceselor afective

Intr-un moment anume, trairea afectiva este pozitiva sau negativa, de acceptare sau de neacceptare; placere -neplacere; bucurie sau tristete; iubire sau ura; admiratie sau dispret; incredere sau neincredere etc. Trairile formeaza, in general, perechi contrare si nu poti avea in acelasi timp, pentru acelasi obiect decat una din cuplul de opuse. Dar poti avea in momente diferite trairea contrara (sa treci de la iubire la ura sau invers, de la teama la incredere sau invers), daca situatia relatiei cu obiectul
s-a inversat.

Caracterul stenic sau astenic
Tema
Privind lucrurile din punctul de vedere al relatiilor cu lumea (realitatea exterioara omului), folosim expresii ca: am fost profund miscat; am fost tulburat; am fost cuprins de elan; o persoa¬na s-a prabusit sufleteste; am fost zguduit; m-am legat trainic.

O traire are caracter stenic atunci cand ofera energie pentru activitatea persoanei,
o intareste, o mobilizeaza. O traire afectiva are caracter astenic atunci cand ea duce la scaderea tonusului persoanei in activitate, o demobilizeaza, ii scade eficienta. Relatia dintre sensul pozitiv sau negativ al trairii afective si efectul ei stenic sau astenic depinde de particularitatile individuale ale persoanei. Cercetand 224 de persoane, WA. Hunt a constatat urmatoarele: in cazul fricii -47 la suta au spus ca este neplacuta si 1 la suta ca este placuta; 55 la suta au spus ca pentru ei este o stare de excitare si de incordare, iar 14 la suta au spus ca ii demobilizeaza; in cazul bucuriei – 96 la suta au spus ca este stenica, iar 1 la suta ca este astenica. Referitor la rolul trairilor afective in eficienta activitatii persoanei, H. Pieron spune ca cele foarte puternice dezorganizeaza, creand deruta, alarma. Invers, W. B. Cannon spune ca mania sau frica, chiar daca produc pentru moment dereglare, totusi pana la urma duc la conduite de adaptare optima.

Durata proceselor afective

In mod normal, o traire afectiva dureaza:

1) cat timp dureaza factorul care a generat-o (factorul afectogen);
2) cat dureaza semnificatia obiectului respectiv pentru persoana. De exemplu, frica dureaza cat persista cauza care a provocat-o, apoi este nor¬mal sa dispara. Dar dragostea poate sa dureze si toata viata, chiar daca cel iubit nu este prezent. Anumite persoane au tendinta de perseverare a afectului, pastreaza mult timp starea afectiva negativa respectiva, desi imprejurarile care au provocat-o s-au schimbat. Este daunator si pentru ei insisi, precum si pentru ceilalti.

Intensitatea proceselor afective

Se refera la profunzimea trairii. Aceasta depinde de particularitatile afective ale persoanei si de semnificatia pe care obiectul (factorul afectogen) respectiv o are pentru acea persoana. In mod normal, intensitatea factorului afectogen si intensitatea trairii afective sunt direct proportionale: la intensitati medii ale situatiei, trairi de intensitate moderata; la intensitate slaba, traire slaba, iar la intensitati inalte ale situatiei, trairi puternice. Cine este echilibrat afectiv are trairi proportionale cu intensitatea factorului afectogen. Omul matur afectiv este echilibrat.

Hipoafectivul are trairi slabe chiar si cand situatia provoaca in mod normal traire puternica; el este “rece”, nu “vibreaza”, este “insensibil”.
Hiperafectivul are un prag de activare afectiva prea scazut (invers decat hipoafectivul); de aceea are trairi intense si pentru situatii cand ar trebui sa fie mode¬rate. Copilul este hiperafectiv.
Echilibrul afectiv depinde de maturizarea afectiva care, la randul ei, depinde de ereditatea persoanei respective si de mediul in care aceasta se formeaza (in special familia).

 

Mobilitatea proceselor afective

Se refera la doua aspecte:

1) trecerea procesului afectiv de la faza de activare la cea de intensitate maxima, apoi la stingerea lui.
2) trecerea de la o traire afectiva la alta, in functie de aparitia factorilor afectogeni.
Echilibrul afectiv se manifesta si intr-o mobilitate in functie de situatie, deci mobilitate medie, iar dezechilibrul afectiv apare si ca o mobilitate prea ridicata (fluctuatie, trecere fara motiv de la o stare la alta) si ca mobilitate prea scazuta (perseverarea afectului).

La copil, dezechilibrul apare ca o mobilitate prea mare, mobilitate care se normalizeaza prin maturizare. Mobilitatea afectiva prea ridicata are influenta negativa asupra atentiei, instabilii afectiv au dificultati in adaptarea scolara (instabilitatea afectiva este o cauza a dificultatilor la invatatura).

Expresivitatea proceselor afective

Vom intelege prin expresivitatea proceselor afective faptul ca ele se exprima in afara, pot fi vazute. Trairea este interioara, expresia ei este in afara, in diferite categorii de manifestari..

Manifestari motorii, miscari ale intregului corp (fugi sau intepenesti de groaza, plangi de se zguduie camasa pe tine, dansezi, mergi saltaret cand esti vesel sau abia te misti cand esti trist etc.); miscari ale fetei (mimica la veselie, la tristete, la frica, la groaza, la ura, la dispret, la admiratie, la mila etc.); miscari ale bratelor (mangai, bati etc.).

Manifestari ale vocii : intonatie, ritm, viteza, intensitate, inaltime etc.
Stralucirea ochilor: de bucurie, de ura, de manie, de tristete, de mila etc.
Manifestari organice : lacrimi, vine sangele in obraz (roseasti) sau fuge (paloare), inima “o ia fuga sau abia mai bate, si uneori trairi foarte puternice, mictiune sau chiar defecatie. Manifestarile organice nu pot fi controlate in mod constient. Sub influenta emotiilor se mareste amplitudinea reflexului psihogalvanic si create conductibilitatea electrica a pielii. Expresiile mimice, pantomimice se invata in copilaria timpurie, sunt conditionate cultural. De exemplu, Amala si Kamala, doua fetite crescute de lupi, cand au fost aduse printre oameni, urlau, nu stiau sa vorbeasca, iar cand radeau, de fapt, ranjeau.
In cultura de tip european, cand ti se face observatie, trebuie sa te arati mahnit, in felul acesta acceptand ca ai gresit. La japonezi, trebuie sa zambesti.

Clasificarea proceselor afective

Pentru a clasifica procesele afective, se iau in consideratie simultan mai multe criterii: masura constientizarii, intensitatea, durata, intensitatea de manifestare a expresivitatii, gradul de conditionare culturala, gradul de organizare (complexitatea).

Procese afective primare

Sunt conditionate mai mult de mecanisme biologice, sunt spontane (nu pot fi controlate constient), au un grad scazut de organizare, de diferentiere.

1.Dispozitii organice. Sunt legate de disfunctionalitati organice. La cardiopati anxietate ca alarma interna, cu teama.
in maladiile gastro-intestinale -mohoreala.
la hepatici -sensibilitate deosebita si euforie.
in maladiile pulmonare -iritabilitate si incordare.
senzatiile de sete, foame, frig etc. sunt conexe unor dispozitii organice specifice.

2.Afecte. Se caracterizeaza prin: descarcare brusca, fara control constient, durata scurta, intensitate foarte mare, caracter instinctiv, neculturalizat, foarte expresiv, dezvoltare unipolara ca furie oarba, agresivitate oarba, acces nestapanit de ras, aban¬don de sine, acces nestapanit de plans. In cazul afectelor, poti savarsi acte grave. Consecintele pot fi prevenite cu ajutorul unor miscari cu efect cathartic, ca de exemplu, desfacerea pumnilor, miscari respiratorii, numeri pana la.

Un caz special de afect este angoasa, un sindrom de teama fara obiect, fara justificare reala. Efecte: oboseala, tulburari de concentrare, dezangajare. Opusul angoasei este furia ca acumulare de excitatie si descarcare in comportamente irationale.

3. Stres psihic. Ansamblu de stari si reactii de aparare determinate de:
suprasolicitare, agresiune, socuri, zgomote prea puternice. Manifestari: frica, manie, groaza, stari penibile, suferinta sufleteasca, reactii defensive.

Procese afective secundare

Se caracterizeaza prin faptul ca sunt constientizate si conditionate cultural (sunt educabile, se invata in conditiile vietii sociale), au un grad mai inalt de organizare si diferentiere, desfasurare fazica (spre deosebire de afecte care se descarca brusc), au intensitate moderata in functie de situatie, tin cat tine situatia.

Emotii . indeplinesc caracteristicile de mai sus. Sunt bipolare: bucurie – tristete; admiratie – dispret; simpatie – antipatie; speranta – deznadejde. Avem emotia unui eveniment actual sau in perspectiva deoarece este nou, puternic semnificativ pentru viata noastra si insuficient controlat de catre noi.

Invatare afectiva. Se invata motivele secundare care genereaza emotii (deci se invata sursele interne ale emotiilor). Se invata, de asemenea, modul de a manifesta emotia, deci expresivitatea emotiva, sub aspectul controlului formei, dozarii, interpretarii etc.
Cand factorul afectogen are o forta foarte mare si exista un conflict intre asteptarile persoanei, pe de-o parte, si imprejurarea cu totul neobisnuita, pe de alta parte, se produce instantaneu socul emotional.

Dispozitii afective. Se folosesc expresii ca: “cum te simti?” in sensul de “in ce dispozitie esti?”. Astazi sunt in buna dispozitie, totul mi se pare ca merge bine”. “lasa-ma, sunt prost dispus”. Buna sau proasta dispozitie sunt dispozitii afective difuze si generalizate, de intensitate moderata, care sunt un efect sumatoriu al imprejurarilor in care te afli. In formarea bunei sau proastei dispozitii, un rol insemnat il au relatiile sociale. Pentru explicarea aparitiei unor asemenea fenomene afective, se folosesc notiunile de contagiune afectiva si climat afectiv.

• Contagiunea afectiva consta in transmiterea trairii afective la altii si de la altii. Pe stadion are loc o contagiune afectiva, la o ceremonie funebra, la fel; muzica si spectacolul teatral, orice arta in general, genereaza dispozitii afective.

• Climatul afectiv consta in dispozitii afective resimtite de membrii grupului. De exemplu dispozitia sarbatoreasca, dispozitia entuziasta sau dispozitia antrenanta sunt stenice pentru grup si pentru fiecare membru. Dispozitii astenice sunt: agitatia superficiala; neincrederea; insecuritatea; blazarea.

Dispozitiile afective pot sa devina trasaturi de caracter daca persista multa vreme in perioada cand se formeaza personalitatea.

Sentimente. Iau nastere ca efect si persistentei emotiilor de o anumita polaritate. Exemple: dragoste-ura; admiratie-dispret. Sunt puternic constientizate; fac parte din structura personalitatii, deoarece se permanentizeaza. Au momente de activare intensa si momente de latenta. De exemplu, nu iti este permanent dor de persoana iubita. Pentru trecerea de la simple emotii la sentiment, este necesara proiectarea ta in altul si valorizarea aceluia. Prin deprindere, se poate ajunge la satietate si este nevoie de o noua valorizare, o noua motivare.

Pasiuni. Sunt procese sau stari afective foarte stabile si angreneaza in structura lor obisnuinte de conduita ale individului. De aceea creeaza necesitatea de a efectua actiunea respectiva. De exemplu, pasiunea pentru arta, pasiunea pentru sport, pasiunea pentru jocuri de noroc. Uneori sentimentele pot ajunge pasiuni.

Afectivitatea in raporturile interpersonale

Cel mai important in contactele mutuale dintre oameni este aspectul afectiv. Reactiile de apropiere, de respingere sau de indiferenta nu sunt de natura rationala decat in foarte mica masura. In perceptia sociala, adica in imaginea pe care ti-o faci despre altul, intervine in primul rand ceea ce simti despre celalalt.
Primele raporturi interpersonale sunt intre copil si mama sa. Mama este primul obiect de iubire pentru copil, este primul partener de relatie. Ea ii ofera securitatea (a se vedea nivelul al doilea din piramida trebuintelor la A. Maslow). In consecinta, formarea emotionala a omului, de care va depinde afectivitatea lui in grupurile sociale, se intemeiaza pe relatia din copilarie cu mama.

Prima forma de rivalitate vizeaza obtinerea primului loc in atentia si iubirea mamei. Cand apare fratele, apare rivalitatea fraterna forma de conduite precum:
conduita de superioritate (de punere in valoare), reactii agresive, reactii de esec (demisionare) cand parintii ii spun “renunta ca esti mai mare”.
Studiile asupra delincventei au pus in evidenta ca imaturitatea afectiva a tanarului care nu renunta la obiceiurile din copilarie este o consecinta si a relatie mama – copil distorsionata de conflicte.
Atasarea din copilarie sta la baza comportamentelor adaptate de mai tarziu. Dupa Erikson, are loc un proces intre poli “incredere arhaica – “neincredere arhaica” a copilului fata de persoana care il ingrijeste, de care va depinde daca copilul va avea ulterior incredere in oameni sau se va raporta in mod fundamental cu neincredere in oricine.

Afectivitatea in invatarea sociala

Cand copilul este aprobat, el traieste o stare de confort, de placere a contactului cu ceilalti (cu parintele, cu educatorul). Cand este dezaprobat, situatia este inversa. Copiii cu comportament deviant obtin mai putine consecinte sociale pozitive din partea mediului inconjurator decat ceilalti copii. In consecinta, au un status mai scazut si din aceasta cauza pot sa apara noi comportamente deviante. (A se vedea si Capitolul “Comportamente pro si antisociale”). Potrivit “legii efectului” (E. Thorndike), pentru ca un comportament sa fie invatat subiectul trebuie sa primeasca o recompensa (intarire pozitiva).

 

Afectivitatea la copiii crescuti in orfelinat

Studiile au pus in evidenta efectul frenator si cresterii copiilor in lipsa unei legaturi stranse cu mama sau o persoana care sa o inlocuiasca. Guildford arata ca a studiat un grup de copii crescuti in orfelinat pana la 3 ani comparativ cu un grup de copii crescuti din frageda copila in familii adoptive. Cei crescuti in orfelinate au prezentat o frecventa ridicata de tulburari de comportament. La varsta de 10-14 ani aveau cerinte nediscriminate de atentie si afectiune si erau instabili, agitati.

Contagiunea. In lucrarea Psihologia multimilor, Gustave Le Bon arata rolul contagiunii afective care are ca efect imitatia. Contagiunea afectiva paralizeaza judecatile critice, oamenii se iau unii dupa altii (aclama sau huiduie). “Atunci cand o idee sfarseste prin a se incrusta in sufletul multimii, ea capata o forta invincibila. „Am pus capat razboiului din Vandea facandu-ma catolic; m-am stabilit in Egipt facandu-ma musulman; i-am castigat pe preoti in Italia facandu-ma papist”, a spus Napoleon Bonaparte. Nu cu demonstratii adresate ratiunii, ci cu imagini socante pot fi impresionate multimile.” (G. Le Bon)

Leave a Reply